Calatorie in inima Apusenilor 17 - 24 august 2014

Avem placerea de-a va invita la o intalnire exceptionala cu aventura, in inima Muntilor Apuseni!

Ziua 1 duminica, 17 august
Plecare din Bucuresti pe traseul Sibiu-Turda-Cheile Aiudului-Coltii Trascaului-Conacul Secuiesc, unde se cineaza si innopteaza. Pranzul se ia la Sibiu. 

Ziua 2 luni, 18 august
Dupa micul dejun, vizitam salina de la Turda.  
Drumetie de 1 ora (dificultate medie) in Cheile Turzii.
Pranzul sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Conacul Secuiesc.  

Ziua 3 marti, 19 august  
Dupa micul dejun, se pleaca catre Iazul de decantare din Valea Sesii (Geamana) - Rosia Montana. Vizitam Dealul Cetatii, galeriile si puturile din fostele mine de aur romane, casele vechi din secolele XVIII-XIX (monumente de arhitectura populara), 2 monumente ale naturii, Piatra Corbului și Piatra Despicata, lacurile artificiale Taul Mare, Taul Cornei, Taul Brazii, Taul Tarinii.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Pensiunea Onelia, Garda de Sus. 

Ziua 4 miercuri, 20 august
Dupa micul dejun ne indreptam spre Scarisoara. Strabatem Cheile Ordancusei si vizitam Pestera Poarta lui Ionele. Alte opriri sunt Izbucul Tauz, Ghetarul Vartop sau Pestera Minunata.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Pensiunea Onelia, Garda de Sus. 

Ziua 5 Joi, 21 august
Dupa micul dejun, vizita la Groapa Ruginoasa - Valea Seaca.  Drumetia continua cu Pestera Ursilor si Rezervatia Naturala din Padis.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la o pensiune de 4* din Padis. 

Ziua 6 Vineri, 22 august
Dupa micul dejun, pornim pe traseul catre Cetatile Ponorului. Prin Cheile Gardisoarei spre Platoul Carstic Lumea Pierduta, Avenul Negru si Avenul Gemanata. Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la o pensiune de 4* din Padis. 

Ziua 7 Sambata, 23 august
Dupa micul dejun, ne indreptam spre Cascada Pisoaia. Vizitam Dealul cu melci fosilizati.
Expeditia speologica in Muntii Trascaului la Huda lui Papara.  
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Pensiunea „Sub Piatra”, din Salciua. 

Ziua 8 Duminica, 24 august
Dupa micul dejun, plecam spre Alba Iulia. Vizitam Cetatea Alba Carolina, asistam la ritualul schimbarii garzii la portile Cetatii. 
Pranzul se serveste in Alba Iulia.
Pentru intoarcerea in Bucuresti puteti parcurge Transalpina: Alba Iulia - Sibiu - Ramnicu Valcea - Pitesti - Bucuresti.
De asemenea, puteti vizita Manastirea Horezu si Manastirea Dintr-un Lemn. 

Aceasta calatorie include:

  • Cazare pentru 7 nopti
  • Mesele asa cum au fost indicate
  • Taxele de intrare cand este necesar
  • Asiguram echipamentul necesar pentru expeditia speologica (costum de izopren, barca gonflabila, lanterne), etc.

Calatoria nu include:

  • Bauturile din timpul meselor
  • Transport in microbuz de lux (posibil doar daca exista cerere pentru minim 14 persoane)
  • Echipamentul necesar pentru expeditii: bocanci pentru drumetii, imbracaminte speciala pentru munte (in straturi multe si subtiri), rucsac pentru apa si gustari, lanterna, ochelari de soare, sapca/palarie, pelerina de ploaie (daca e cazul).

Pretul acestei calatorii este de 2700 lei (persoana /camera dubla).

Pentru camera single se plateste un supliment de 600 lei.

Conditii contractuale – pentru rezervari ferme, este necesara plata unui avans de 1200 lei pana la data de 18 iulie 2014.

Politica de anulare: Depozitele sunt neramburasabile. Nu se fac rambursari cu o luna inaintea evenimentului. Toate anularile trebuie sa fie facute in scris.

Pentru mai multe informatii, puteti sa ne contactati prin email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefonic la numerele 0722232810 / 0728101854.

 

Itinerariu pe larg 

Ziua 1 duminica, 17 august

Plecare din Bucuresti pe traseul Sibiu-Turda-Cheile Aiudului-Coltii Trascaului-Conacul Secuiesc, unde se cineaza si innopteaza. Pranzul se ia la Sibiu. 

Ziua 2 luni, 18 august

Dupa micul dejun, vizita la spectaculoasa salina de la Turda a carei existenta era deja specificata intr-un document oficial din 1271 si drumetie de 1 ora (dificultate medie) in Cheile Turzii. Cheile Turzii se intind pe o lungime de 1300 m si o inaltime de 200 m. Formate prin erodarea rocii de calcar de raul Hasdate, ofera excursionistilor un minunat peisaj cu stanci inalte si abrupte, creste ascutite, turnuri de piatra, arcade si pesteri. Ca rezervatie de tip mixt contine peste 1000 de specii de plante, animale, fluturi.
In acest peisaj mirific vom lua pranzul sub forma de picnic. 

Ziua 3 marti, 19 august
Dimineata, dupa micul dejun, se pleaca catre Iazul de decantare din Valea Sesii (Geamana) si ajungem la Rosia Montana. Rosia Montana este cea mai veche asezare miniera atestata documentar din anul 131, cunoscuta de pe vremea romanilor sub numele Alburnus Maior. Vizitam Dealul Cetatii, galeriile si puturile din fostele mine de aur romane, casele vechi din secolele XVIII-XIX (monumente de arhitectura populara). Pe raza localitatii se afla doua arii protejate, declarate monumente ale naturii, Piatra Corbului și Piatra Despicata, cat si lacurile artificiale create pentru a veni in ajutor activitatii miniere: Taul Mare, Taul Cornei, Taul Brazii, Taul Tarinii. La o parte dintre ele vom ajunge si noi, urcand pe Masivul Carnic, unde perspectiva cuprinde o buna parte din Muntii Apuseni.
Pranz sub forma de picnic. Continuam drumul spre Garda de Sus unde se cineaza si innopteaza la Pensiunea Onelia. 

Ziua 4 miercuri, 20 august
Dupa micul dejun ne indreptam spre Scarisoara. Pestera sau Ghetarul Scarisoara, aflata la 1150m altitudine si cu o lungime de 700m, adaposteste cel mai mare ghetar subteran din Romania si putinele existente in Europa, cu un volum de 75000 mc si o vechime de peste 3500 ani. Ca sa ajungem la Pestera Scarisoara strabatem Cheile Ordancusei, intinse pe o lungime de 2500 m pe Valea Ordancusei. Declarate rezervatie naturala, Cheile sunt strajuite de pereti inalti de calcar in care gasim multe pesteri si grote.
Vizitam Pestera Poarta lui Ionele a carui intrare sapata in stanca are o inaltime de 22 m. In pestera se formeaza si un lac in anotimpul ploios. 
O alta oprire va fi Izbucul Tauz. Izbucul este un izvor cu activitate intermitenta ce functioneaza pe principiul sifonului. Izbucul Tauz, monument al naturii este arie protejata de interes national. Situat langa un perete inalt de calcar, prin el ies apele ascunse in cele doua pesteri, Coiba Mare si Coiba Mica, si are o adancime de cel putin 87m. Prezinta interes pentru speologi, nefiind total explorat, dar si pentru turisti pentru frumusetea lui.
Tot azi vom vizita si Ghetarul Vartop sau Pestera Minunata. Este mica de dimensiune, dar foarte frumoasa si cunoscuta datorita faptului ca acolo s-au descoperit urme ale omului din Neanderthal.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Pensiunea Onelia, Garda de Sus 

Ziua 5 Joi, 21 august
Dupa micul dejun, ne incepem ziua cu vizita la Groapa Ruginoasa - Valea Seaca. Zona este spectaculoasa, cu chei inguste intre peretii de stanca verticali, multe cascade si un tunel natural. Groapa Ruginoasa s-a format in urma eroziunii care a adus la suprafata straturile de cuartite, gresii si argile. Uriasa ravena de culoare ruginie are peste 20 de hectare si 100 m adancime.
Drumetia continua cu Pestera Ursilor, care ne incanta nu doar prin frumusetea stalagmitelor si stalactitelor de dimensiuni, forme si culori deosebite, dar si prin faptul ca aceasta a pastrat numeroase dovezi si fosile ale ursului de caverna disparut cu mai bine de 15000 in urma. Ultima oprire este Rezervatia Naturala din Padis, cu nenumarate locuri de o inegalabila frumusete.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la o pensiune de 4* din Padis.

Ziua 6 Vineri, 22 august
Dupa micul dejun, incepem o zi plina de aventuri. Pornim pe traseul ce ne va duce la Cetatile Ponorului. In drum ne vom opri sa vedem alte cateva locuri minunate din zona. Prin Cheile Gardisoarei calatorim mai departe spre Platoul Carstic Lumea Pierduta, care ascunde in subteran o retea de galerii accesibile prin doua cavitati verticale impresionante, Avenul Negru si Avenul Gemanata.  
Cetatile Ponorului, rezervatie naturala, monument al naturii, este un complex carstic de trei formatiuni mari de stanci (doline), asezate intr-o depresiune impadurita. Peisajul magnific poate fi vazut si de deasupra dolinelor, din Balcoane. In prima dolina este Pestera Cetatile Ponorului, cu cel mai mare portal de 70 m inaltime si 30m latime, si galeria principala strabatuta de un rau subteran puternic ce formeaza cascade si valtori.
Pranz sub forma de picnic.Cazare si demipensiune la o pensiune de 4* din Padis.

Ziua 7 Sambata, 23 august
Dimineata, dupa micul dejun, ne indreptam spre Cascada Pisoaia, minunata cadere de apa de 18 m inaltime si 25 m deschidere, fiind incadrata de padure. In apropierea cascadei este Dealul cu melci fosilizati. Melci de marimi si forme diferite s-au pietrificat in acest unicat geologic cu o vechime de 65-70 milioane de ani. Urmeaza cea mai provocatoare parte a drumetiei, expeditia speologica in Muntii Trascaului la Huda lui Papara, posibila pestera a lui Zamolxe. Acest loc exceleaza in toate: pestera cea mai dificila, cea mai lunga si cea mai denivelata, cu cea mai mare sala, cu cea mai inalta galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit si cea mai mare cascada, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa si respectiv cu cel mai mare depozit de chiropterit (guano fosilizat de liliac), cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite (stalactite crescute excentric, ca radacinile unui copac. Se poate vizita doar cu echipament speologic si insotiti de persoane eperimentate.
Pranz sub forma de picnic. Cazare si demipensiune la Pensiunea „Sub Piatra”, din Salciua.

Ziua 8 Duminica, 24 august
Dupa ce servim micul dejun, plecam spre Alba Iulia si vizitam Cetatea Alba Carolina, care respira pretutindeni aerul istoriei, devenind prima capitala a celor trei tari romanesti, in 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, un simbol sacru al unitatii. Asistam la ritualul schimbarii garzii la portile Cetatii, unde soldatii sunt imbracati in uniforme ale armatei austriece medievale, iar caii prezenti sunt din rasa friziana. Dupa ceremonial, garda cetatii isi continua ritualul pe platforma de artilerie, de unde sunt trase salve de tun, spre deliciul turistilor, pentru care sunt amenajate zone de vizionare pe cele mai înalte ziduri.
Pranzul se serveste in Alba Iulia.
Pentru intoarcerea in Bucuresti puteti parcurge Transalpina, traseu uimitor: Alba Iulia - Sibiu - Ramnicu Valcea - Pitesti - Bucuresti. De asemenea, pe drum puteti vizita Manastirea Horezu si Manastirea Dintr-un Lemn.

 

 

Pin It